Care eşti tu, în acest copac – Un test psihologic simplu

Autorul acestui test este celebrul psiholog britanic Pip Wilson, un expert în lucrul cu persoanele cu tulburări de comportament, un expert în învățarea experiențială şi în dezvoltarea inteligenţei emoţionale. Acesta este unul dintre celebrele sale teste care a fost inițial conceput pentru elevi, cu scopul de a verifica cât de bine se descurcă la şcoală. Cu toate acestea, mai taziu acest test s-a dovedit a fi foarte relevant şi în cazul adulților.
Testul ne ajută să recunoaștem şi să consolidăm starea emoţională dorită şi chiar, într-o anumită măsură, să ne consolidăm poziția în societate.
Fiecare dintre oamenii mici din copac au o stare de spirit diferită şi au o poziţie diferită.
În primul rând, identifică omulețul care consideri că seamănă cel mai mult cu tine. După aceea, alege omulețul cu care ţi-ai dori să semeni. Cu alte cuvinte, alege cine eşti şi cine ţi-ai dori să fii.  

5

Acestea sunt rezultatele testului:
În cazul în care ai ales omulețul cu numărul 1, 3, 6 sau 7, această alegere te caracterizează că fiind o persoană motivată, care nu se teme de nici un obstacol în viață.
Dacă ai ales omulețul cu numărul 2, 11, 12, 18 sau 19, acesta te caracterizează ca fiind o persoană comunicativă, care este gata oricând să ofere un sprijin prietenilor săi.
Alegerea cu numărul 4 te definește că fiind o persoană cu o poziţie stabilă în viaţă, o persoană care dorește să realizeze cât mai multe, dar fără să depăşească dificultăţile care pot să apară în cale.
Omulețul cu numărul 5 este mereu obosit, slab, nu are suficientă forţă de viaţă.
În cazul în care ai ales numărul 13 sau 21, această alegere te definește că fiind un pic reținut; de multe ori ești expus unor probleme interne şi eviți comunicarea frecventă cu oamenii.
Omulețul cu numărul 8 gândește pentru el însuși și se scufundă mult prea des în propria lui lume.
Omulețului cu numărul 9 îi place să se distreze şi este un omuleț fericit.
În cazul în care ai ales numerele 10 sau 15 te adaptezi cu succes la viață și te afli într-o stare emoțională optimă.
Omulețul cu numărul 14 se află cuprins de un colaps emoțional. Cel mai probabil ești expus la o criză interioară.
Omulețul cu numărul 20 este, de obicei, alegerea unei persoană cu o foarte mare încredere în sine. Ești un lider natural și dorești că oamenii să-ţi asculte întotdeauna părerea.
Ai ales omulețul cu numărul 16? Ai obosit încercând să tot sprijini pe cineva, dar nu ai observat asta?
Tu, îmbrățișezi omulețul cu numărul 17 – în acest caz, ai tendința de a te evalua ca  fiind un om înconjurat de atenție.

Sursa

Publicitate
Acest articol a fost publicat în Psihologie / Educaţie, Resurse educaţionale și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

22 de răspunsuri la Care eşti tu, în acest copac – Un test psihologic simplu

  1. Nicula Daniela zice:

    La prima vedere m-am simțit 12 , imediat după aceea fără sa renunț la aceasta prima varianta m-am simțit un pic și 16 și știți ce? fără sa citesc ce reprezintă fiecare mă simțeam bine cu alegerile mele. Asta sunt și mie bine ca mine așa , dar nu pot garanta ca voi ocupa aceste poziții mereu, însă as vrea sa cred ca voi putea fi pozitiva în orice situație.

    Apreciat de 1 persoană

  2. Oare de ce și eu am ales aceeași omuleți ca doamna Daniela? Poate din cauză că mi-e bine așa?!

    Apreciat de 1 persoană

  3. Ilius Diana zice:

    ei na,interesant si eu tot 16 am ales,crezand ca sunt un omulet care-si sprijina familia si cand colo aflu ca de fapt eu sunt cea care cere sprijin…si apoi am ales 10..

    Apreciat de 1 persoană

  4. Am ales 15 si 20. Se apropie de adevar.

    Apreciat de 1 persoană

  5. Pingback: Află ce fel de persoană ești – test psihologic | masaj in Constanta

  6. am ales 11 si 12…ma reprezinta perfect…

    Apreciat de 2 persoane

  7. Aura Polosca zice:

    15 si 20 🙂 acolo sunt!

    Apreciază

  8. Gabriela zice:

    Am ales 15 din prima. Parcă mă văd acolo cocoțată, bucurându-mă de privelişte. 😀

    Apreciază

  9. eugenia zice:

    am ales 7 gindinduma sa dau o mina de ajutor si raspunsul a fost pe masura

    Apreciază

  10. Petrica zice:

    Eu am ales 13 si 21, nestiind ca reprezinta acelasi lucru, Dupa ce am citit, acum doresc sa ajung la 15, trebuie sa ma pregatesc pentru asta!

    Apreciază

  11. Romina zice:

    20 si 21

    Apreciază

  12. mira zice:

    10 . De ce? nici eu nu stiu …cred ca ma reprezinta!

    Apreciază

  13. baciu ileana zice:

    15 si 20 au fost numerele alese de mine.Cred cu desavarsire in acest test,si asa este.Fiecare dintre noi trebuie sa actualizeze starea actuala ca sa faca ceva in imbunatatirea ei.TU ai schimbat ceva ,dupa ce ai facut acest test?

    Apreciat de 1 persoană

  14. Carmen Gabriela Mihalcea zice:

    Am ales 10. Acest 10 mă urmărește si mă influențează, este si data mea de naștere. Îmi place starea lui 10 şi cred că Este bine să tindem să devenim 20, dar nu înțeleg de ce nu am văzut 12 sau 16, desi am pereche si îmi doresc copii. Am privit acest test ca pe o variantă care se referă strict la mine si parcă mai mult la partea de afirmare în carieră decât la viața de familie. O fi bine? O fi rău? O fi real?…. Poate că ideea este ca măcar să ne punem întrebări …..

    Apreciază

  15. Francesca zice:

    Am ales 20si 10

    Apreciază

  16. Pingback: Cel mai tare test! Vezi ce simbolizează fiecare dintre 21 de omuleți. Iată răspunsul ALEGERII TALE – Ereteta.ro

  17. Pingback: Cel mai tare test! Vezi ce simbolizează fiecare dintre 21 de omuleți. Iată răspunsul ALEGERII TALE – StiriDinFamilie.ro

  18. Pingback: Cel mai tare test! Vezi ce simbolizează fiecare dintre 21 de omuleți. Iată răspunsul ALEGERII TALE - Stiri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.